Cand a fugit Ianuarie

Povestea aceasta o stiu numai copii pentru ca cei mari au uitat-o.Ei cred ca lunile anului sunt doar niste nume stabilite o data demult de niste imparati romani insa istoria adevarata este alta....

A fost odata ca niciodata o familie numeroasa de spiridusi numita Lunisor.Erau atat de multi incat seara la cina se asezau pe o banca lunga si intortocheata in spirala pana in varful stejarului inauntrul caruia locuiau.Lunisorii cei numerosi aveau insa o menire speciala harazita chiar de catre Mama Natura: stabileau trecerea timpului. Fiecare dintre fratii mai mari purta numele unei luni a Anului si fiecare nou nascut lua numele Anului Nou.Astfel Ianuarie, Februarie, Martie, Aprilie, Mai, Iunie, Iulie,August, Septembrie, Octombrie, Noiembrie si Decembrie erau foarte importanti pentru stabilirea timpului semanatului si a recoltei.

Dintre toti cei doisprezece frati cel mai ghidus si neastamparat era Ianuarie.El aducea prima luna din An si de aceea se simtea foarte important.

Va urma...

Va urez bun venit in lumea copilariei

SARBATORI FERICITE!

IN NOAPTEA SFANTA DE AJUN SOSESTE MOSUL CEL BUN, ZANE, ELFI SI SPIRIDUSI IL AJUTA NITELUS SA ADUCA TUTUROR MAGIA SARBATORILOR!VA UREZ TUTUROR SARBATORI FERICITE ALATURI DE CEI DRAGI!

Miaunel e singurel

 A fost odata la marginea unui lac o casuta cu ponton in care traia un pescar batran cu sotia lui.Cei doi batrani aveau pe langa casa o multime de animale, vacuta Lela, tapul Iederas, familia de iepurasi Mintenas, o gaina motata si tare tantosa pe nume Zaza si o pisica grasa si lenesa ce se numea Caimac pentru ca fura mereu din oalele cu lapte.Fiecare animal isi avea locul lui in gospodarie si in inima stapanilor, pana cand intr-o zi de iarna batranul pescar s-a intors din oras cu un animalut nou.

   Se aud pasi infundati pe cararea inzapezita.

Cioc!Cioc!Bate cineva la usa trezindu-i pe toti din amorteala.

   -Deschide babuta mea!Spuse batranul de la usa.

Batrana trase zavorul si-l lasa pe pescar sa intre in casa asa plin de omat cum era.Si in timp ce zapada de pe hainele lui se dezgheta incet formand o balta mica pe dusumea, din cojocul pescarului se auzi un mieunat slab.

   -Doamne pazeste-ma ce e asta barbate?intreba femeia.

   -Ti-am adus un dar frumos de la oras draga mea, spuse omul scotand din cojoc un ghemotoc de lana aurie, micut ca o portocala.

    Batrana intinse mana si lua ghemotocul de viata cuibarindu-l la pieptul ei sa-l incalzeasca.

    -Ce pisicuta frumoasa dragul meu!Un dar mai frumos nici nu se putea!Tare imi doream o pisicuta noua in casa caci Caimac sta toata ziua pe soba, nu vine sa-mi incalzeasca si mie picioarele batrane....

     Si a trecut iarna cea grea si a sosit primavara ce a dezghetat lacul si micutul ghem de blana aurie s-a transformat intr-o mandrete de motan, botezat Miaunel de catre batrana.

       Trebuie sa va spun ca Miaunel era un motan deosebit.O iubea tare mult pe batrana si statea mereu pe langa ea.Se indeparta numai sa vaneze soarecii ce pandeau hambarul sau sa l conduca pe batran la pontonul de unde pleca la pescuit.Seara la culcare se aseza la picioarele batranei sa o incalzeasca si torcea fericit.

    Insa Miaunel nu stia ca fericirea lui va dura putin caci Caimac, pisica cea grasa si lenesa, era foarte suparata de faptul ca-si pierduse importanta in ochii stapanei. Si incerca in fel si chip sa-si recapete locul.Se apucase de prins soareci, nu mai fura din oalele cu lapte si incerca sa fie draguta si iubitoare cu batrana. Insa tot Miaunel era preferatul casei. Si astfel pisica vicleana, intr-o noapte a fugit la Vrajitoarea Lacului.
      Aceasta traia pe un ostrov in mijlocul lacului si cum Caimac era o pisica si se temea de apa a rugat o broasca testoasa sa o duca la ostrovul vrajitoarei. O data ajunsa acolo Caimac ii povesti vrajitoarei toata tarasenia. Aceasta ii ceru pisicii ceva in schimb pentru a o scapa de Miaunel.

   -Vreau navodul batranului pescar, ii spuse vrajitoarea lui Caimac.Acel navod este fermecat, prinde mai mult peste decat am vazut vreodata si mi-ar prinde bine si mie asa ceva.

   Caimac incuviinta si se intoarse acasa pe spinarea broastei.

   In urmatoarea noapte se intoarse la Vrajitoarea Lacului cu navodul fermecat.

    -Acum sa-mi dai ce mi-ai promis, ii spuse Caimac vrajitoarei.

    Aceasta ii dadu o sticluta verde spunandu-i:

     -Pune licoarea din aceasta sticluta in laptele lui Miaunel.Dupa ce va bea laptele, va adormi profund. Il iei si-l aduci in stufarisul de la marginea lacului si de acolo il vor lua tiparii mei.

    Zis si facut, Caimac a urmat intocmai instructiunile vrajitoarei si in seara urmatoare l-a parasit pe Miaunel adormit, in stufaris.

    A doua zi bietul Miaunel se trezi buimac pe un ostrov in mijlocul lacului.Privi speriat in jurul sau si nevazand pe nimeni, incepu sa miaune sfasietor in speranta ca cineva il va auzi.

    In timpul acela in casa pescarului tristetea era nemarginita.Batrana plangea dupa dragul Miaunel iar pescarul isi smulgea parul din cap de suparare caci fara navodul fermecat nu mai putea procura hrana.

    Ramas singur pe ostrov si dandu-si seama ca nu-l auzea nimeni Miaunel incepu sa se gandeasca ce sa faca sa-si procure de mancare caci tare il mai incerca foamea.....Si tot gandindu-se el observa un peste ce inota pe langa ostrov. Incet, cu miscari agile, pandi pestele pana cand acesta se apropie de ostrov si il prinse deindata cu labuta-i agera.Si astfel trecura zilele lui Miaunel pe ostrov, incet, incet acesta se aventura si in apa si deveni foarte abil la inot si pescuit.Pana cand intr-o zi in timp ce inota in cautare de peste, observa vrajitoarea lacului ce arunca navodul fermecat in apele linistite de langa ostrov.

    -Acela este navodul batranului pescar!se gandi el.Ce cauta la batrana vrajitoare?

 Si tot gandindu-se cum sa faca sa recupereze navodul lui Miaunel ii veni o idee.Se arunca intentionat in navod lasandu-se prins.

      -Vai ce am prins in navod?! exclama vrajitoarea uimita. O pisica? Imposibil caci pisicile nu stiu sa inoate!

      -Ba eu stiu! ii raspunse Miaunel din navod. Caci sunt regele pisicilor si pot face orice! Am venit sa te pedepsesc pentru ca l-ai otravit pe bietul Miaunel!

       La auzul acestor cuvinte vrajitoarea speriata, scapa navodul din mana si astfel Miaunel cel siret fugi inot cu navodul fermecat in dinti.

       Si cum prinsese curaj a inotat pana la ponton, la casa batranilor cei dragi.

       Mare bucurie a fost in sufletul batranilor vazandu-l acasa teafar si mai ales cu navodul fermecat.

      Si astfel a aflat Miaunel cum Caimac se innecase in oala cu lapte de fericire ca scapase de el si ca batrana nu mai luase alt pisic pentru ca il astepta pe el sa se intoarca acasa.

      Si au trait fericiti pana la adanci batraneti si Miaunel nu a mai fost niciodata singurel.

Caciulita fermecata

    A fost odata ca niciodata o fetita care ura caciulitele,  sau mai bine zis nu suporta sa i se puna nimic pe capsor, nici bonete, nici bentite si mai ales nu caciulite!
    Parintii fetitei erau tare ingrijorati pentru ca venea iarna si fetita lor va umbla din nou cu capul descoperit prin ger.I-au adus fetitei toate felurile de caciuli si palarii, doar, doar ii va placea vreuna dintre ele: caciuli din puf de strut, din lana de borangic, din fire de matase, dar fetita le refuza pe toate.
    Si a sosit nemiloasa iarna cu ger si crivat ce alunga trecatorii de pe strada.
   Intr-o dimineata micuta zari pe geam covorul alb de omat proaspat asernut peste toamna.Degeaba au insistat parintii sa nu iasa afara fara caciulita ca ii vor ingheta urechiusele.Nu a fost chip sa o convinga pe micuta.Si astfel au iesit la sanius cu totii.Ziua a fost minunata, cu bulgari pufosi si gheata lucioasa pe patinoar.Insa in acea seara micuta s-a intors acasa cu urechile complet inghetate.A adormit plangand de durere cu parintii sai alaturi privind-o ingrijorati.
     In toiul noptii micuta a fost trezita de cantecul unui fluieras.Privi uimita spre noptiera ei pe care statea cocotat un spiridus micut ce canta la fluier.
     -Ce cauti in camera mea?a intrebat micuta.
     -Sunt Spiridusul urechilor inghetate si am venit sa aduc un pic de alinare urechilor tale.Mi-au trimis vorba ca sunt tare chinuite pentru ca mataluta nu vrei sa porti iarna nici o caciulita.
     -Da....asa este, spuse micuta.
      Si apoi observa caciula minunata a spiridusului.Era o caciulita cum alta nu mai vazuse pana atunci, de un verde proaspat si cu un varf lung, lung de care atarna un clopotel minuscul.
     -Dar tu de unde ai caciulita aceasta minunata? il intreba micuta pe spiridus.
     -Aceasta caciula este speciala, o am de la bunica mea, Zana firelor de lana.
     -Tare mi-as dori si eu o caciula ca a ta.Nu poti vorbi cu matusa ta sa-mi faca si mie una?
     -Uite cum facem, spuse spiridusul zambind. Eu iti daruiesc tie caciulita mea daca-mi promiti ca o vei purta mereu cand este frig afara si-ti vei acoperi bine urechiusele.
     Fetita incuviinta din cap fericita, spiridusul ii darui caciulita, si pleca fericit ca mai salvase o pereche de urechiuse de la inghet.
     Asadar dragii mei, purtati caciulite iarna sau rugati-va sa va gaseasca Spiridusul urechilor inghetate ca e tare ocupat!

Dedicatie: celei care a inventat tricotajul si mamei mele care m-a invatat sa impletesc.

Nanette

A fost odata ca niciodata  o seara de iarna.Ningea linistit cu fulgi mari si pufosi peste orasul adormit.
  Intr-una dintre casele inzapezite era o camera plina de jucarii ce noaptea prindeau viata ca prin farmec.Ursuletii de plus se jucau cu papusile cu zulufi,soldateii de plumb faceau planuri de razboi, iar girafa si hipopotamul luau ceaiul impreuna cu un Pinocchio de lemn.Dar cea mai frumoasa dintre jucarii era o balerina micuta de portelan.Era atat de gingasa incat fusese asezata pe o perna rosie de damasc, pe un raft inalt.Se numea Nanette si de acolo privea trista in fiecare seara forfota jucariilor fericite.
    Insa in seara aceea jucariile erau stranse toate in jurul unui obiect nou, nemaivazut, ce fusese adus in timpul zilei de catre stapanul casei.Era o cutie de sidef incrustat ce stralucea in mii de culori.
    -Oare sa fie o jucarie?se intrebau creioanele colorate neincrezatoare.
    -Nu vedeti ca e o cutie goala?spuse comandantul soldateilor de plumb.
    -Este o cutie magica, spuse Pinocchio.Am mai vazut asa ceva, si apasa pe un buton ascuns in capacul cutiei.
    Ca prin farmec din cutie rasuna o muzica incantatoare si toti ascultau vrajiti, fara sa observe ca micuta balerina coborase de pe perna ei de damasc si se apropiase in pasi de dans.Primul a observat-o soldatul de plumb,apoi toti au intors capetele privind-o mirati.
    Nanette dansa radiind de fericire, facea piruete in jurul cutiei fermecate incantandu-i pe toti.
    Si astfel, in fiecare seara, micuta balerina cobora de pe perna de damasc si dansa pentru jucarii pe notele cutiei magice.
    Intr-o  seara, in timp ce dansa,muzica s-a oprit brusc.Cu totii s-au strans in jurul cutiei fermecate incercand sa inteleaga ce se intampla.Nanette, retrasa intr-un colt, plangea incet gandindu-se ca va redeveni trista fara muzica minunata.In zadar au incercat Pinocchio si soldatul de plumb sa repare cutia muzicala, aceasta parea fara viata.Soldatul de plumb a incercat multe nopti la rand sa repare cutia muzicala pentru ca, in secret, o iubea pe gingasa balerina de portelan si vroia sa o vada din nou fericita.
   Si au trecut noptile, Nanette se retrasese pe perna ei de damasc pe raftul cel mai inalt, jucariile si-au reluat activitatile dinainte si toata lumea a uitat de cutia fermecata.Pana cand intr-o noapte soldatului de plumb i-a incoltit in minte o idee.S-a dus direct catre cutia muzicala soptindu-i:
    -Iti daruiesc inima mea, ca sa prinzi viata din nou si astfel Nanette va fi din nou fericita.Acestea fiind spuse soldatul de plumb cazu fara suflare si cutia muzicala, ca prin minune a prins viata.
    Micuta balerina cobori de pe raft vrajita de muzica incantatoare si incepu sa danseze fara sa ia in seama bietul soldat de plumb ce se sacrificase pentru ea.
    In schimb, una dintre papusile cu zulufi se aseza langa soldat incercand sa-l incalzeasca.Si ca prin farmec acesta se trezi ca dintr-un somn lung, privi micuta balerina ce dansa singura langa cutia de sidef si apoi papusa cu zulufi si obraji inbujorati ce sedea langa el fericita.Si astfel soldatul a inteles ca asa cum soarele topeste zapada, dragostea adevarata incalzeste orice suflet.

Noapte buna Maria.


Dedicatie:surorii mele
  

De ce cad frunzele?

   











A fost odata ca niciodata o fetita indragostita de natura.Iubea animalele, soarele, iarba dar cel mai mult iubea padurea.Padurea din spatele casei ei ce o intampina dimineata cu triluri inalte de pasarele si o proteja vara de arsita.
    Intr-o zi micuta gasi poarta din spatele casei deschisa si fugi intr-un suflet spre covorul verde.Intra in padure si se pierdu fericita in bratele ei cu parfum de muschi si brad.Urmand poteca invatata de la bunica, micuta se lasa dusa de firul viselor frumoase si astfel nu si-a dat seama ca se ratacise, pana cand ajunse intr-un luminis.Si a ramas in loc vrajita de ceea ce vedea:in mijlocul luminisului, pe covorul moale de iarba, se inalta falnic un stejar stacojiu, inconjurat de ceata diminetii de toamna.In jurul stejarului, o adunare de spiridusi si zane discuta aprins.Micuta se ascunse in spatele unui tufis de catina pentru a-i privi si asculta fara a fi vazuta.
     -Stejarul s-a aprins azi in zori!spuse o zana micuta.
     -E timpul sa dam de veste animalelor!adauga de la radacina stejarului un spiridus rotofei.
     -Toamna e pe terminate dragii mei!adauga o zana inalta si plapanda ca un fir de grau.
   Toamna?Ce inseamna Toamna?Se intreba micuta,cand,ca la un semn,stejarului incepura sa-i cada una cate una toate frunzele stacojii.Zanele si spirisdusii se ridicara toti ca la un semnal si incepura sa culeaga frunzele stacojii de pe ramuri asezandu-le pe pamant.
  -Nu!Opriti-va!Ucideti copacul!striga micuta fara sa vrea.
   Toate fiintele fermecate se oprira din zbor privind spre puiul de om ce ii observa de la marginea luminisului.
    Zana plapanda ca un fir de grau se indrepta spre micuta, apoi toti, unul cate unul formara un cerc in jurul ei.
     -Un pui de om!Ce minune!Nu am mai vazut asa ceva!spuse spiridusul rotofei.
     -De ce spui micuto ca ucidem stejarul?o intreba zana micuta pe fetita.
     -Pentru ca ii smulgeti frunzele.Raspunse micuta mai mult fermecata decat speriata de adunarea din jurul ei.
      -Dar noi nu facem decat sa-l ajutam,raspunsera toti in cor.
      -Nu cunosti povestea toamnei?
 Si astfel fetita asculta fermecata povestea depanata de zana plapanda.
      -Demult, cand pe pamant existau numai zane si spiridusi, Mama Natura era stapana peste toate.Atunci existau numai doua anotimpuri: Iarna si Vara.Intr-o zi Pamantul se duse la Mama Natura si ii spuse:Maria ta, am si eu o rugaminte;iarna imi este tare frig, chiar si sub stratul de omat, nu ai putea sa faci cumva sa-mi fie cald pe timpul iernii?Mama Natura se gandi indelung si se hotari sa mai creeze doua anotimpuri.
  -Toamna, frunzele tuturor copacilor, in afara de brad si pin, vor cadea, spuse Mama Natura, ca sa acopere astfel pamantul cu o haina calduroasa inainte de venirea Iernii.Primavara toata natura va reinvia si se va pregati pentru belsugul verii.
Si asa au ramas lucrurile si in ziua de azi.
  -Noi zanele si spiridusii nu facem decat sa ajutam copacii sa-si lepede frunzele, ai inteles micuto?
    Dar fetita dormea adanc intinsa pe covorul de frunze, imbatata de mirosul padurii, de povestea fermecata si linistita ca la Primavara, stejarul va fi din nou verde.
Noapte buna Maria.






Dedicatie: Mamei Natura
     

Misu spaima nimanui

       A fost o data ca niciodata,intr-o zi ploioasa de toamna,o tanara ce se plimba prin parc ravasind frunzele de pe alee.Pierduta in gandurile ei nu a observat ghemul de lana aurie ce ii iesise in cale.Apoi auzi un mieunat slab.Si privi in urma ei.Ghemotocul era un motan destul de mare,cu un par lung auriu si ochi de chihlimbar ce o privea trist si zgribulit.Fetei i se facu mila si il lua acasa.
     Tanara locuia cu bunica ei intr-o casuta la marginea orasului.Batrana se bucura de noua pisica gandindu-se ca va avea cine sa goneasca soarecii de camp ce dadeau tarcoale camarii pline de bunatati.Insa o data cu trecerea timpului,cele doua femei si-au dat seama ca Misu,asa fusese botezat motanul,nu speria nici macar o musca.Mai degraba statea tolanit la gura sobei torcand.
    Batrana dezamagita incerca in toate felurile sa-l oblige pe Misu sa-si faca datoria de felina;l-a infometat,l-a tinut afara in frig,insa Misu contiua sa fie la fel de pacific,ca la inceput.
    Si a trecut ceva vreme,tanara a intalnit iubirea,s-a mutat din casuta de la marginea orasului luandu-l cu ea si pe  Misu si intr-o buna zi,a devenit mama.Din prima zi a sosirii in casa a puiului de om,Misu a devenit dintr-o data protector cu micutul.Nu-i lasa decat pe parinti sa se apropie de patut si dormea zi si noapte la picioarele patutului lui.Tare mult s-au mai mirat cei doi,dar erau fericiti pentru ca se temusera ca motanul nu va accepta noul venit.
     Pe strada pe care locuia micuta familie fericita,traia si un caine tare fioros,in curtea invecinata casei lor.Si cainele acesta latra zi si noapte trezindu-l mereu din somn pe micul print.
     Intr-o zi Misu s-a dezlipit de la picioarele patutului si a pandit momentul in care usa de la intrare a ramas deschisa,zbughind-o in toiul noptii  instelate.A sarit gardul invecinat si s-a dus direct la dulaul cel mare si fioros infruntandu-l astfel:
   -Mai dulaule fioros,eu te-as ruga respectuos sa nu mai latri ca nebunul,pentru ca-mi trezesti stapanul.
    Insa dulaul ii raspunse cu un marait fioros si se napusti asupra bietului motan.Printr-o miscare agera,Misu evita dulaul exact in momentul in care acesta se indrepta spre gard,facandu-l astfel sa ramana cu capul prins intre zabrele.Dupa care,folosindu-si mintea de felina sireata,chema toate animalele din cartier sa vada umilinta dulaului.
   Dupa acea noapte  dulaul nu a mai latrat,animalele din cartier au trait linistite fara frica,micul print si parintii lui au dormit linistiti si Misu nu mai este "spaima nimanui" aratand ca inteligenta este mai folositoare decat muschii.
  Noapte buna Maria
 


Dedicatie:pentru Misu animal frumos ce ne-a inveselit viata.

Zana ciorapeilor

A fost o data ca niciodata o familie de zane si spiridusi care,spre deosebire de celelalte familii de zane,traia intr-un oras mare.Se numeau Familia DoReMi pentru ca traiau cu totii intr-o pianina veche.Zanele si spiridusii zburau toata ziua prin oras folosind magia ca sa rezolve micile probleme ale copiilor.

Intr-o zi,Zana Atelor Incurcate a gasit un graunte de praf de stele.Asta insemna ca se va naste o noua zana.Au pus grauntele pe o panza de paianjen si au asteptat.
Dupa trecerea unei luni pline,in primul patrar al celei de-a doua,din grauntele de praf de stele s-a nascut o zana care i-a uimit pe toti;pielea ei parea impletita din mii de fire de borangic si cand se misca toate impletiturile erau atrase de ea ca prin minune.Toata familia DoReMi s-a minunat de superba creatura si au hotarat sa astepte pentru a-i gasi un nume potrivit.
Si au trecut de atunci multe luni pline si zana de borangic inca nu-si gasise un rost in orasul cel mare.Privea copii cu tristete gandindu-se ca nu-i va putea ajuta nicicum,niciodata,din cauza fragilitatii ei.Pana cand intr-o zi,zburand in jurul pianinei in care locuiau cu totii,aude un copil plangand incet.Curioasa,zbura in cautarea lui.A gasit in coltul unei camere intunecate,un baietel mic,blond si ciufulit plangand in fata unui morman de ciorapei.
-De ce plangi?l-a intrebat zana pe micut.
-Pentru ca nu reusesc sa gasesc perechea acestui ciorapel si la gradinita ma vor certa din nou ca am mereu ciorapeii desperecheati.
Zanei de borangic i se facu mila de bietul micut si se gandi ce ar putea face sa-l ajute sa gaseasca perechea ciorapelului pe care micutul il avea in mana.Si in timp ce se gandea,din mormanul de ciorapei a iesit ca prin minune perechea celuilalt.Fericit din cale afara,micutul ii multumi zanei si pleca la gradinita,pentru prima oara cu amandoi ciorapeii din aceeasi pereche.
Si astfel Zana Ciorapeilor si-a gasit o indeletnicire si un nume,si toti ciorapeii copiilor din oras si-au gasit perechea.




Dedicatie:tuturor ciorapeilor Mariei ramasi fara pereche.

Purtatorul bunicii

       Aceasta este o poveste mai mult pentru mame decat pentru copii dar sper ca le va placea si celor mici...
  A fost o data ca niciodata un cuplu tanar care traia intr-o casa minunata intr-o tara indepartata.Tinerii aveau tot ceea ce-si puteau dori de la viata:dragoste,o casa frumoasa,multi prieteni si.....o droaie de copii!
     Tanara mama era nespus de fericita pentru ca fusese binecuvantata cu atatea fiinte minunate in jurul ei insa uneori nu stia cum sa se imparta intre treburile zilnice si copii sai.Mai ales ca cel mai mic avea doar o luna de viata si avea nevoie de dragostea si caldura ei poate mai mult decat ceilalti.
    Intr-o seara, in timp  ce citea o carte  despre Africa indepartata, tanara mamica observa o ilustratie ce ii atrase atentia:era o mama ce isi purta copilul intr-un cuibarel de panza atasat de sanul ei.Erau expresia perfecta a fericirii!
  -Iata!Am gasit solutia!spuse tanara mama.
  Si in acea noapte, folosind una dintre draperiile cele noi, isi croi un cuibarel african pentru ea si puiul sau.
       A doua zi, dupa ce sotul pleca si ea trebuia sa inceapa treburile zilnice, micutul incepu sa planga cerand atentia mamei.Tanara mamica scoase cuibarelul magic si-l lega peste umeri asezand micutul in el.Si se facu liniste.Micutul gangurea fericit, apoi adormi.Cuibarelul de panza era magic si magia lui a functionat pentru mult timp, pana cand micutul a crescut, a inceput sa mearga si cuibarelul a fost uitat undeva in podul casei.
    Dupa multi ani in casa fericita traia o alta tanara ce devenise proaspat mamica.Puiul de om era atat de minunat incat femeia nu se putea desparti de el o clipa.Erau fericiti ei doi, mereu impreuna.
    Intr-o zi, in timp ce urcase in podul plin de vechituri in cautarea unei lampi, tanara descoperi un cufar prafuit.Deschise cufarul si zari o bucata de panza ce ii trezea amintiri.Isi amintea  o caldura si un parfum linistitor.Scoase panza si privind-o indelung si-o aseza pe umeri si depuse puiul de om in ea.Si simti dintr-o data magia.Acela era  cuibarelul magic!leaganul copilariei ei.Acum mama si fiul ei erau din nou o singura persoana.
     Si au trait fericiti pana la adanci batraneti cand cuibarelul, probabil, va fi din nou descoperit...






Dedicatie:pentru Lore,Spur si Rox,mame purtatoare de copii fericiti,ce m-au inspirat.

De unde vin fluturii?

            Padurea din spatele casei este fermecata.Maria este sigura de asta pentru ca atunci cand merg impreuna,ea si mama,la plimbare in padure,se intampla mereu ceva extraordinar.
           Deunazi,soarele iesise pe cer mai devreme sa anunte o zi minunata.Mama si Maria s-au indreptat catre padure tinandu-se de mana,fermecate de frumusetea ce se intrezarea printre ramuri.Dupa un ceas de mers agale pe poteca magica,s-au oprit la umbra unui pin ca sa viseze in voie.Zborul unui fluture minunat o  trezi pe Maria din reverie.Apoi sosi si al doilea fluture si inca o mie...
        -Mami!Mami!Uite un nor de culori!De unde vin?
        -Culorile acelea se numesc fluturi.
       -Si de  unde vin fluturii mami?
       -In fiecare noapte,cand copii viseaza frumos,din fiecare vis,se naste  cate un fluture...
       Si astfel Maria si mama ei s-au intors acasa pe poteca magica si in noaptea aceea,din visele Mariei, s-a mai nascut un fluture...






Dedicatie:Mariei fascinata de fluturi